SOROT CONFERENCE, 2022

Afisari: 493

Perioada: 3 - 5 noiembrie 2022

„Stimați colegi,

Vă adresez pe această cale mesajul meu de mulțumire pentru participarea dumneavoastră la activitățile științifice desfășurate de comunitatea specialității noastre de ortopedie-traumatologie. Aș dori să reușim ca împreună, să aducem un mic aport schimbului de idei, de experiență și expertiză profesională, în idea îmbunătățirii activității noastre curente. Și în final ne dorim să ridicăm nivelul practicilor curente, în condiții de siguranță sporite pentru pacienți și cu scaderea stresului emoțional chirurgical atât pentru aceștia cât și pentru noi.

Am dovedit cu toții ca este posibil sa fim împreună, chiar și în condiții dificile pentru toți, chiar și la distanță, prin intermediul sistemelor de comunicații, din ce în ce mai performante în zona virtuală, rezultând în final un climat de comunicare agreabil și interesant.

Cred ca am reușit cu toții să înțelegem că ne aflăm într-un moment critic. Reuniți în această încercare crâncenă, în lupta virusologic-pandemică, am dezvoltat o nouă abordare, cu un nou mod de practicare a medicinii, care presupune permanent conviețuirea cu un nou tip alertă constantă, generată de adaptarea la noile condiții zilnice. În situația în care ne aflăm numai uniți vom putea înainta în revenirea către normalul unei practici medicale curente.

Apelul meu este la solidaritate, la îmbunătățirea comunicării participative, la implicarea noastra a tuturor în gasirea celor mai bune soluții de ridicare a nivelului științific al comunității noastre profesionale, prin apropierea și cooperarea cu colegii noștrii din alte specialități conexe, având ca scop final realizarea actului nostru medical la cel mai înalt nivel calitativ, în deplină siguranță pentru pacient.

Mulțumindu-vă încă o dată pentru implicarea fiecăruia dintre dumneavoastră în viața comunității noastre ortopedice, sper să-mi acordați șansa de a vă convinge să deveniți membrii activi cotizanți ai SOROT, în viitorul apropiat.

SOROT, prin întrunirile avute, a reușit până în prezent să creeze legături cu mare parte a societăților zonale/regionale, a societăților de infraspecializare cât și societățile specialităților conexe, creând astfel cadrul unei colaborări academice benefice, la nivel general al specialității noastre.

SOROT va continua, prin colaborarea și cu ajutorul dumneavoastra, să încerce să realizeze strânse legături între membrii comunității ortopedice, acordând tot sprijinul colegilor cu inițiative cât și celor care au format deja comunități locale sau de infraspecializare, ca factor coagulant, creând mediul adecvat desfășurării unor acțiuni comune în interesul întregii comunități. Vă așteptăm alături, cu astfel de inițiative pentru a reuși împreună să le definitivăm și să le punem în practică cât mai rapid.

SOROT își propune în acest mandat, să depășească eventualele mici inadvertențe prin transparență, implicare directă, spirit de competitivitate, nivel științific ridicat, atractivitate și deloc în ultimul rând, implicarea fiecărui membru activ în aceste demersuri.

Vă invit să îmî fiți alături, dragi colegi, pentru a da un nou suflu comunității noastre profesionale, pentru a comunica, a găsi împreună soluții, a rezolva integrarea activa a tinerilor medici rezidenti, specialiști, forța pe care m-am bazat în toata activitatea mea până în prezent, alături de seniorii deja consacrați.

Cu toții, constituim o comunitate ortopedică puternica, care poate fi ascultată, se poate face auzită, poate realiza pași uriași prin contopirea eforturilor tuturor.

În încheierea acestui mesaj mobilizator, vă mulțumesc pentru încrederea arată prin votul exprimat și vă chem lângă mine și colegii mei, membri activi SOROT, pentru a reuși împreună, sa punem în practică cât mai multe acțiuni comune, administrative, organizatorice, științifice, utile tuturor.

Cu deosebit respect,
Prof. Dr. Ioan Cristian Stoica


Organizator: https://sorot.ro/