Conferința Națională de Radiologie și Imagistică Medicală, Eforie Nord

Afisari: 1768

Stimați colegi,

Avem bucuria de a vă anunța că Societatea de Radiologie și Imagistică Medicală din România (SRIM), împreună cu Societatea de Rezonanță Magnetică în Medicina din România și Societatea de Imagistică Musculo-Scheletală organizează la Hotel Europa, Eforie Nord "Conferința Națională de Radiologie și Imagistică Medicală", care reunește următoarele manifestări:

- Al X-lea Congres Național de Imagistică Musculo-Scheletală

- Al VIII-lea Congres Național de Rezonanță Magnetică în Medicina din Romnânia

- A III-a Conferință Națională a Grupului de Imagistică Oncologică

- Al XI-lea Simpozion Chapter Român ISMRM

Perioada în care vor avea loc evenimentele mai sus menționate este 21-22 septembrie 2018.

Programul va fi amplu şi dens, variat şi provocator. Conform tradiţiei deja constituite, evenimentul va fi precedat de cursul pre-conferință, în data de 20 septembrie. Conferința va cuprinde sesiuni plenare, simpozioane, dezbateri, sesiuni de comunicări în domeniul radiologiei și imagisticii medicale.

Dorim ca această manifestare să fie un prilej de a comunica propria experiență, într-o dezbatere științifică de înaltă ținută, alături de importanți invitați din România și din străinătate.

Vă încurajăm să trimiteți cât mai multe rezumate, care vor fi selecționate ca prezentări orale și postere în cadrul programului științific.

Avem certitudinea că prin dumneavoastră vom reuşi să facem din acest eveniment un succes!

Cu prietenie,

Prof. Dr. Florin Bîrsășteanu, Preşedinte SRIM

Prof. Dr. Radu Baz, Președinte conferință

Organizator: http://srim2018.medical-congresses.ro/Showpage?Name=Acas%C4%83