Conferinta ANGIONET 2022

Afisari: 726

Academia de Științe Medicale, instituție publică națională cu prestigiu academic în domeniul cercetării medicale şi farmaceutice cu o experiență de peste 80 ani, derulează începând cu anul 2015 proiectul SMIS 107124 „Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare și crearea de noi infrastructuri”. Proiectul în valoare de 112.389.702,00 lei este dedicat afecțiunilor letale sau invalidante - boli cardiovasculare și boli tumorale, considerate la nivel național și internațional principalele cauze ale morbidității și mortalității.

Avem deosebita plăcere de a vă transmite pe această cale invitația de a ne fi alături la Conferința care marchează finalul proiectului organizată la Brașov, Hotel Belvedere în perioada 27-29.04.2022

Conferința are ca scop prezentarea rezultatelor cercetării clinice prin diagnostic imagistic și proceduri intervenționale în afecțiunile cardiovasculare, cerebro-vasculare, malformații în cardiologia pediatrică, anevrismele vaselor periferice, tumori digestive. Cu aceeași ocazie, vor fi prezentate propunerile de politici publice de sănătate bazate pe concluziile activităților de cercetare derulate pe parcursul implementării proiectului.

Conferința va găzdui Adunarea Generală și dezbaterile membrilor clusterului AngioNet, care a fost înființat în cadrul proiectului. Clusterul AngioNet își propune să dezvolte rezultatele obținute în activitățile de cercetare aplicativă din cadrul proiectului și să asigure transferul cunoștințelor în vederea  creșterii competitivității economice în domeniul bolilor cardiovasculare  și tumorilor digestive în România.





Organizator: https://angionet.ro/