A XIV-a ediție a Conferinței Naționale de Psihiatrie, 2021

Afisari: 333

Perioada: 14 - 17 Iulie 2021
Eveniment Online

Dragi colegi,

Dacă la începutul anului trecut întâlnirea noastră anuală era pusă sub semnul incertitudinii, iată că, în acest an, pășim cu încredere pe drumul deschis de v-CNP 2020 și pregătim o nouă conferință națională de psihiatrie în format virtual.

Deși situația impusă de pandemia de COVID-19 ne-a constrâns să lucrăm în condiții greu de imaginat în anii anteriori, totuși, prin strânsa colaborare între membrii A.R.P.P. și profesioniștii din sănătatea mintală din întreaga țară am reușit să facem față provocărilor aduse de schimbările din activitatea noastră zilnică.

Conferințele online, printre care și v-CNP 2020, ne-au ajutat să achiziționăm cu rapiditate cele mai noi date de cercetare din domeniul medicinii. Pandemia COVID-19 ne-a constrâns să ieșim din cadrul (strâmt) al psihiatriei și să gândim patologia din domeniul sănătății mintale în termeni de sănătate globală. Nicicând până în timpurile pe care le trăim nu a fost mai mult decât util dialogul cu colegii noștri din alte specialități.

Și, vreau să cred, că și pentru medicii „somaticieni” dialogul cu noi a devenit o necesitate.Toate dezavantajele generate de pandemia COVID-19 s-au transformat în oportunități în domeniul practicii medicale și, totodată, în domeniul schimburilor științifice.

Și în acest an, v-CNP 2021 va avea o prezență a celor mai valoroși oameni de știință din țară și din străinătate. Avem confirmarea participării a cel puțin 15 speakeri de valoare internațională. Colaborarea cu specialitățile și profesiile conexate cu sănătatea mintală va fi prezentă în conferință prin simpozioane, sesiuni plenare, workshop-uri. Și, nu în ultimul rând, va fi prezentă în temele conferinței și experiența psihiatrilor clinicieni dobândită în asigurarea îngrijirii pacienților în condiții de comorbiditate a patologiei psihiatrice cu infecția cu SARS CoV-2. Va fi continuată, devenind de acum o tradiție, secțiunea Forum A.R.P.P., platformă de dezbatere liberă a principalelor nevoi care încă grevează practica noastră de specialitate.

Sperăm că și la v-CNP 2021 vom reuși, cu ajutorul tehnologiei IT, să vă oferim un cadru optim de comunicare și interacțiune în jurul temelor prioritare din tematica propusă în titlul conferinței:
Sănătate Mintală - Neuroștiințe - Societate. Perspective postpandemice

Vă urez Bine ați venit la cea de a doua ediție virtuală a Conferinței Naționale de Psihiatrie ce se va desfășura între 14 - 17 iulie 2021!
Să ne vedem și să ne auzim cu bine.
Sănătate multă! Doamne ajută!

Prof. Dr. Doina Cozman
Președinte Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie (A.R.P.P.)
Președinte v-CNP 2021


Pentru inregistrare click AICI. (până la 31 mai 2021: Perioadă pre-înscriere)

Management Eveniment
Professional Congres Organizer Ralcom Exhibitions srl



Organizator: https://ralcom.eventsair.com/v-cnp-2021/