Tehnologia XVision va ajuta la depistarea anomaliilor pulmonare în cazul investigațiilor RX Torace și CT Torace, cu rol esențial în monitorizarea post COVID
După
debutul pandemiei de COVID-19, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a demarat un proiect
pilot de inteligență artificială în centrele de imagistică din Timișoara pentru
a valida acuratețea rezultatelor investigațiilor post COVID. Performanța
tehnologiei XVision completează expertiza medicilor și generează beneficii majore
în diagnosticarea pacientului, motiv pentru care Rețeaua a decis
extinderea programului în toate centrele de imagistică. Prin această
investiție, REGINA MARIA devine prima rețea care folosește integrat un algoritm
de inteligență artificială pentru servicii de Computer Tomograf
toracic și radiografii toracice.
Algoritmul dezvoltat de XVision
are rolul de a mapa zonele care ridică suspiciuni, fiind un instrument care
scade subiectivismul medicului și asigură acuratețea diagnosticului final. Cu
ajutorul acestuia, medicii pot identifica mai ușor leziunile pulmonare și crește
calitatea actului medical.
„Am
început cu un proiect pilot, în Timișoara, la începutul anului, cu scopul de a eficientiza
procesul de interpretare imagistică. Printre principalele beneficii ale
implementării softului XVision în cadrul REGINA MARIA se numără acuratețea diagnosticului și creșterea
vitezei de elaborare a rapoartelor medicale. Eliberarea rezultatului este
asistată de calculator, iar personalul medical este atenționat asupra
leziunilor patologice apărute în urma examinării. Aplicația oferă momentan date
exclusiv în zona toracelui, având deja milioane de rezultate în baza de date
pentru a ajuta la monitorizarea pacienților oncologici, post COVID, dar și alte patologii pulmonare.”
declară
prof. Dr. Florin Bîrsășteanu, Lider medical al diviziei de imagistică, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA.
Inteligența
artificială este un instrument important, în special în monitorizarea pacienților
post COVID și a pacienților oncologici și va fi disponibil în toate centrele de
imagistică REGINA MARIA care realizează investigații RX sau CT. Procesul este
automatizat, fiecare imagine de RX și CT este automat analizată la finalul
investigației, medicul validând sau invalidând apoi recomandările algoritmului.
Rețeaua are un program structurat de training pentru întreg personalul medical
(medici și asistenți de radiologie și imagistică medicală), oferit de
partenerii de la XVision pentru utilizarea softului.
„Medicina poate
beneficia în totalitate de avantajele oferite de tehnologie doar printr-o
colaborare apropiată și constantă între cele două părți. Softul nostru analizează
imaginile X-ray obișnuite, detectează automat anomaliile și permite echipei
medicale să pună un diagnostic împreună cu o reprezentare a scanării originale,
în care zonele anormale sunt evidențiate.’’ completează Ștefan Iarca, CEO XVision.
Extinderea
aplicării algoritmului XVision în Rețea este încă un demers care continuă programul
integrat de monitorizare post COVID realizat de REGINA
MARIA. Ca
pionieri ai acestui proiect în România, Rețeaua de sănătate a oferit, începând
cu finalul lui 2020, acces gratuit oricărui pacient către
Pachetul Start, un pachet de analize și consultații menit să evalueze starea de
sănătate post COVID. Până în acest moment, la nivel național, peste 1.000 de
pacienți au beneficiat de astfel de pachete după depășirea fazei acute a bolii.