În mai multe situații, în diagnosticarea și tratamentul bolilor dermatologice sunt implicate și alte patologii pentru că se pune problema de interdisciplinaritate în tratarea pacientului.
Fiecare specialitate are tendința de a trata numai afecțiunea sa, uitând că noi avem un pacient în totalitate și că noi trebuie să-i oferim cea mai bună variantă de tratament.
Am tot inițiat în ultima vreme întâlniri cu medici de familie, reumatologi și gastroenterologi care au avut rezultate bune. Încercăm și cu celelalte specialități dar, din păcate acest efort este unilateral.
Dorim să avem o linie comună de testare a pacientului, o gândire comună în ceea ce înseamnă abordarea terapeutică, începerea tratamentului etc.
Am avut onoarea să fiu invitat de către medicii pneumologi și alergologi la lansarea unei terapii biologice în astmul alergic, tratament comun cu urticaria, unde am relatat din experiența noastră, a dermatologilor, despre ceea ce înseamnă tratamentul biologic, atitudinea față de acesta. Asta trebuie să facem, să ne împărtășim experiența unii altora pe diferite arii terapeutice pentru controlul unei afecțiuni spre binele pacientului.
Un caz elocvent de boală manifestată la tegument dar a cărei cauză poate fi multiplă este psoriazisul. Acesta nu este o boală de piele, este o boală cu foarte multe implicări în deteriorarea organelor pacientului, și dau ca exemplu afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni inflamatorii intestinale, afecțiuni oftalmice, legate de diabet sau metabolice, de riscul de a face atac vascular cerebral.
Trebuie să încercăm să educăm pacientul, să explicăm că tratamentul este pe termen lung și trebuie controlat. Colegii noștri, medicii de familie trebuie să îi convingă și de faptul că tratamentul trebuie administrat deoarece le influențează și alte boli, afectând calitatea vieții. Încercăm să discutăm și cu medici din alte specialități ca, atunci când aleg o terapie, să o aleagă pe aceea care nu alterează tratamentul psoriazisului.
Interdisciplinaritatea în bolile dermatologice
- ABC Medical (1)
- Alergologie (38)
- Anestezie și Terapie Intensivă (21)
- Asigurari de sanatate (3)
- Boli Cardiovasculare (10)
- Boli infectioase (40)
- Caleidoscop medical (12)
- Cardiologie (134)
- Chirurgie estetica (98)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (17)
- Chirurgie Vasculara (52)
- Concurs (1)
- Controverse Medicale (2)
- Cosmetica medicala (12)
- Cronobiologie (0)
- Dermatologie (142)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (91)
- Dieta (2)
- Dreptul la Opinie (3)
- Drepturile si Obligatiile Pacientului (1)
- Editorial (259)
- Educatie Sanitara (2)
- Endocrinologie (22)
- Estetica (2)
- Etica medicala (8)
- Eveniment (4)
- Factori de risc (17)
- Fara categorie (2)
- Farmaceutica (80)
- Fitoterapie (2)
- Gastroeneterologie (100)
- Genetica (4)
- Geriatrie si Gerontologie (18)
- Hematologie (3)
- Igiena (1)
- Imagistica medicala (54)
- Imunologie (5)
- Ingrijirea paliativa (4)
- Ingrijiri la domiciliu (11)
- Interviu (49)
- Invatamant Medical (2)
- Invizibile (1)
- Legislatie Medicala (7)
- Malpraxis (1)
- Management Medical (1)
- Management Medical (5)
- Mari medici romani (11)
- Medici romani de prestigiu (2)
- Medicina Alternativa (82)
- Medicina Antiaging (5)
- Medicina de familie (88)
- Medicina de laborator (58)
- Medicina de Urgenta (4)
- Medicina Durerii (4)
- Medicina Generala (2)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Muncii (5)
- Medicina Naturista (199)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicină regenerativă (1)
- Medicina Sportiva (7)
- Nefrologie (27)
- Neonatologie (33)
- Neurologie (53)
- Neuropsihiatrie infantila (3)
- Noutati in medicina (1)
- Nutritie (20)
- Obstetrica-Ginecologie (129)
- Oftalmologie (505)
- Oncologie medicala (103)
- ORL (85)
- Ortopedie (42)
- Pediatrie (128)
- Personalitati medicale (1)
- Pneumologie (94)
- Posta redactiei (19)
- Premii (1)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (80)
- Psihologie (86)
- Reabilitare Medicala (296)
- Relatia medic - pacient (4)
- Reumatologie (85)
- Reuniuni medicale (11)
- Riscuri pentru sanatate (1)
- Senologie (7)
- Sexualitate (1)
- Standarde medicala (1)
- Statistica medicala (1)
- Stiri (1953)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (5)
- Terapia durerii (8)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (3)
- Transplant medical (1)
- Urologie (50)
- Wellnes & Spa (5)
- Z " PARTENERI " (0)
-
Calendar Evenimente Medicale 2022 - HOUSTON NPA
1 / 5 / 2022 -
Primăvara dermatologică ieșeană – Dermatologia la interfața cu alte specialități
3 / 5 / 2022 -
Conferinta Nationala Zilele Medicale „Vasile Dobrovici” 2022
5 / 5 / 2022 -
Conferința Excelență și exigență în astm, ediția a III-a
5 / 5 / 2022 -
The XIVth Anti-Aging Medicine, Corrective Dermatology&Aesthetic Medicine Congress
Bucuresti6 / 5 / 2022 -
Update on Hepatology cu tema "21st Century Hepatology: Bringing innovation into clinical practice" 2022
6 / 5 / 2022 -
ABORDAREA INTERDISCIPLINARĂ A ASTMULUI ALERGIC, 2022
6 / 5 / 2022 -
Date Actuale din Registrul Român de Boli Reumatice 2022
6 / 5 / 2022 -
Practic MF- Provocările cazurilor nou diagnosticate și ale monitorizării active! 2022
6 / 5 / 2022 -
De la preventie la tratament in patologiile cronice, 2022
7 / 5 / 2022 -
Al 48-lea Congres al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă 2022
11 / 5 / 2022 -
Conferinţa de primăvară a Societății Române de Cardiologie 2022
11 / 5 / 2022 -
SINDROMUL METABOLIC, ediția a IV-a
12 / 5 / 2022 -
A 11-a a Movement Disorders Teaching Course, 2022
12 / 5 / 2022 -
Workshop-ul Național „Telesomnologia – o nouă dimensiune în practica clinică!
12 / 5 / 2022 -
Endocrinologia varstelor 2022
13 / 5 / 2022 -
Conferința Stresul, Anxietatea, Depresia 2022
13 / 5 / 2022 -
Școla de Vară de Gastroenterologie 2022
Iasi16 / 5 / 2022 -
Congresul Național de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială cu Participare Internațională, 2022
Cluj18 / 5 / 2022 -
RAO - Reuniune Anuală a Oftalmologilor 2022
Iasi18 / 5 / 2022 -
Femeia modernă și tulburările de somn în context multidisciplinar, 2022
20 / 5 / 2022 -
Diferitele fețe ale durerii 2022
24 / 5 / 2022 -
World Federation for Ultrasound in Medicine and Biology Congress 2022
Timis25 / 5 / 2022 -
AL XXXVIII - LEA CONGRES NATIONAL DE UROLOGIE - ROMURO 2022
Bucuresti25 / 5 / 2022 -
ÎNGRIJIREA PALIATIVĂ, LA INTERFAȚA CU MEDICINA CURATIVĂ
27 / 5 / 2022
Dr. Alin Nicolescu
